nu te-am uitat..dar nu te mai iubesc

Si chiar daca nu te-am uitat... sunt mai bine! Nu pot sa mint, inca mai tin la tine si inca ma mai gandesc la clipele cand eram cu tine.... Dar nu mai ma simt atat de rau, acum e mai bine.... acum imi dau seama ca totusi... nu ti-a pasat de mine in nici un moment... . Nu te judec, nu te critic, isa nu pot sa nu te admir pt faptul ca ai avut grija sa ma indepartezi de fiecare data cand ne-am despartit. ... acum nu stiu cum iti e tie, pt ca nu stiu cum imi e mie! nu stiu cum iti e cand vezi ca stau cu iubitul meu si caruia ii permit sa faca lucruri care pe tn nu te lasam prea des... si nu stiu cum iti e tie cand vezi ca iubita ta nu te lasa sa o atingi asa cum ma atingeai pe mine... cand vezi ca el e cu 5 ani mai mare decat mine si cu 2 ani mai mare decat tine si el nu ma desconsidera nu ma umileste , el ma intelege si ma ajuta si nu stiu ce se intampla... chiar daca adun toate n datile cand ai fost cu mine ( deci aproape 10ani ) nu mi-ai dat atata atentie cat mi-a dat el intr-o saptamana. Imi spui mie ca sunt in atatea feluri unilitoare, scumpule, pe langa el esti un bebel! u nu sti sa te comporti cu o fata, te gandesti doar cum sa o aduci in pat! nu imi arata prin orice gest ca vrea sex pe un pachet de tigari! Tu nu imi vorbeai despre viitorul NOSTRU, tu nu poti sa'ti vezi viitorul alaturi de o singura fata, don't you?Nu,nu te-am uitat dar nu mai insemni atat de mult pentru mine, el ti-a luat locul, si chiar daca la tine am tinut candva mai mult decat tin momentan la el, sunt sigura ca el va ajunge sa depaseasca toate limitele...nu spun ca te-am uitat....dar nu te mai iubesc.....

tare tare

DOR DE NOI.....

dor de noi.

Stiu ca nu voi putea scrie nimic din ceea ce simt sau vreau sa spun initial pentru ca nu am cum in momentul asta , nu stiu ce si cum sa spun, nu stiu ce simt dar voi incerca, dar daca stau sa ma gandesc nici macar nu stiu de ce si pentru cine fac acest post, tu daca il citesti te va face doar sa fi si mai indiferent decat esti acum si pe altii nu ii intereseaza asa ca nu prea ar avea rost, probabil il scriu pentru mine, pentru a ma descarca sau nu stiu...

Oricum, imi va fi dor de zambetul tau
Imi va fi dor de tot ce tine de tine si de cum arati
Imi va fi dor de acel sentiment din fiecare zi
Imi va fi dor de pielea si mirosul tau
Imi va fi dor SA TE INTREB DACA MA IUBESTI
Imi va fi dor de privirea ta
Imi va fi dor sa te pup pe nas, iar tu sa te scuturi
Imi va fi dor de clipele in care tremuram din toate incheieturile, iar tu ma incalzeai
Imi va fi dor sa-ti spun: 'ia'ma'n brate' sau 'pupa'ma'
Imi va fi dor de toate cuvintele tale
Imi va fi dor de gafaiala
Imi va fi dor sa iti spun 'te iubesc' in fiecare minut
Imi va fi dor sa stai cu ochii inchisi si sa te intinzi cu buzele spre mine
Imi va fi dor sa-ti infigi mana in paru' meu
Imi va fi dor de TOT ce am facut impreuna
Imi va fi dor de IUBITUL MEU
Imi va fi dor...

Oricum, pot fi mai patetica de atat ?
Nu prea cred, stau si imi plang de mila pe un articol de blog.
Scriu doar ganduri rascolite. De ce? Pentru ca tu esti esenta vietii mele si nu imi pot imagina cum ar fi fara.
Ce prost mai face ca mine, sa stea jumatate de zi dupa ce s-a hotarat ca s-a terminat si inca sa spere ca totul va fi bine, ca se va rezolva, ca totul va trece ?!
Da, stiu, am primit deja prea multe “incurajari” de genul si m-am saturat de ele, imi vine sa imi sparg monitorul si sa ma bag sub plapuma. Dar si acolo ma vei urmari si nici acolo nu voi avea mintea limpede, vei fi in gandul meu la orice ora din zi si din noapte. Si... nici nu mai stiu ce voiam sa spun initial, dar nu conteaza.
In fine, acum e putin cam tarziu dar o sa continui sa scriu despre tine, despre noi, despre momentul in care a fost prea tarziu.

FRANTURI DE SUFLET

... și știa ca aceasta va fi ultima noapte a lor, căci de mâine lumina avea sa dispara din viata ei, întunericul avea sa ii acopere sufletul.
Stătea la geam și privea în gol. Nu voia sa suspine și sa alerge spre nicăieri de dorul lui. Voia doar sa știe ca ea este numai a lui, ca nu este alta mai buna pentru el.
Se așază cu capul pe pieptul lui gândindu`se ca mâine va trebui sa plece, iar el nu va mai fi în viata ei. Desertul avea sa își facă loc în sufletul ei. Viata ei avea sa prindă treptat culoarea disperării și gustul lacrimilor. Sufletul ii explodase în milioane de bucăți și cioburi ascuțite. Închide ochii și se întoarce în vis. Se trezește dimineața. El nu mai era acolo. In mintea ei șovăiau gânduri aiurea. Nu a fost doar o presimtire. Urla în ea toata ura pe care a acumulat`o pe parcursul micului ei trai de pana acum. Avea în minte numai momentele în care a plâns, a cerut iubire și i s`a întors spatele, a strigat și nu a fost auzita, a vrut totul și nu a primit nimic. Se simțea ca într-un ținut străin, fără nimeni aproape care sa o ajute și fără indicatoare care sa te ghideze către un ținut cunoscut în care sa se poată descurca.
Asa pierduta, confuza și singura își punea zeci de întrebări, încercând sa înțeleagă ce a fost în mintea lui când a plecat. De ce pana acum el o asigura întotdeauna ca o sa fie bine si ca nu o sa o lase niciodată, iar acum a plecat fără sa-i spună măcar rămas bun?

Te-ai gândit vreodată că nu încerci suficient să fii fericit?

Trec printr-o perioadă destul de dificilă, consum cantităţi impresionante de RedBull, dorm 5-6 ore pe noapte, dar nu degeaba, pentru că rezolv lucruri în timp record (aşa zic eu). Mă rog, nu aş rezista aşa încă o săptămână, dar cu siguranţă o pot face câteva zile legate, evident cu speranţa unei recompense la capătul drumului. Recompensa mea e acolo, o văd, mai are de aşteptat două zile, dar nu am încetat să zâmbesc, sau să mă gândesc la cum va fi când totul se va rezolva. Încerc şi reuşesc, de cele mai multe ori, să am o gândire pozitivă asupra lucrurilor, iar asta nu mi-a adus decât lucruri bune în viaţă. Nu-mi place să mă văicăresc, ca să folosesc un termen cunoscut de toată lumea (e interesant şi că toţi cunoaştem aces tip de comportament, deci îl practică foarte mulţi).

Acum două zile eram în troleibuzul 90, mă îndreptam spre o garsonieră de închiriat prin Dr. Taberei şi, într-o pauză de muzică la căşti, ascultam conversaţia dintre patru femei, la 35-40 de ani, puţin plinuţe, puţin mămici, puţin neveste pe stil vechi şi angajate cu normă întreagă.
Ideea e că se plângeau într-un stil barbar, iar asta nu ar fi mare lucru, însă din câte mi-am dat seama nu aveau un scop anume pentru a se plânge. Aici se rupe filmul pentru mine şi o să-ţi explic de ce. Nu înţeleg de ce te plângi când nu urmăreşti un sfat, sau o vorbă bună. Nu înţeleg de ce te plângi când nu analizezi cauza lucrurilor despre care vorbeşti. Românii fac asta frecvent, nu e niciun secret, mai ales când e vorba despre media de vârstă a doamnelor din povestea mea. Nu sunt bani, la job nu mai e ok, soţul bea din ce în ce mai mult, fiul umblă cu tipi dubioşi şi are o freză ciudată, fiica miroase a tutun. Cam aici se opreşte analiza.

Realizează că ceva nu e bine, însă nu încearcă să găsească soluţii, pentru că nu ştie cum se găseşte şi aplică o soluţie, ce se bazează pe altceva decât pe regulile sistemului/societăţii. Nu scrie nicăieri cum îţi rezolvi viaţa ratată, spre exemplu (nu neapărat din vina ta). Au feţele obosite şi stresate, zâmbesc prea puţin pentru 40 de ani de viaţă, au ochi lăsaţi şi multe relatări triste, vorbesc despre lucruri rele ce se întâmplă în viaţa lor. Şi? O formă de automutilare psihică? O acţiune prin care oamenii se autopedepsesc pentru nişte alegeri greşite din viaţa lor? Frică?

Una dintre piesele lipsă din viaţa acelor patru femei era optimismul, conform definiţiei sale din dicţionar.

missing....

Povestea unei despartiri cu final nescris

Ai simtit vreodata cum te arde privirea barbatului pe care il iubesti atunci cand se uita in ochii tai adanc in timp ce tace? Ai simtit focul raiului, caldura iadului, adrenalina curgandu-ti ucigator prin vene, dorinta ta de a nu-l lasa niciodata sa plece, dorinta lui de a se pierde pentru totdeauna in bratele tale, certitudinea si extazul de a avea parte de o minune asa cum nu ti-a mai fost dat sa traiesti niciodata? Ai simtit vreodata ca iubirea ta si a lui, iubirea voastra, nu mai are deloc loc, nici spatiu, nici timp sa se reverse, sa te inunde, sa te ravaseasca? Ai simtit vreodata ca indiferent de ceea ce s-ar intampla dupa.... o sa porti aceasta iubire cu tine, inchisa intr-o taina a sufletului, ca pe o bucurie sau ca pe o cruce, ca pe o parte din tine de care nu o sa poti niciodata sa te eliberezi? Eu da. Si el. Probabil ca si tu. Probabil ca si voi.

Ai simtit vreodata cum esti tu.. de fapt tu nu mai esti nimic, nu mai ai corp, materialitate, sange in vene si carne vie pe oase.... cum... cum este atunci cand barbatul cu care ar fi trebuit sa infrunti viitorul si lumea asta trecatoare... barbatul care te iubea ieri ca pe ochii din cap... vine astazi si iti spune senin, rece si detasat, fara remuscari, fara durere, fara nicio expresie pe chip... ca ATAT A FOST .... vrea sa va despartiti? Ai simtit cum pamantul iti fuge de sub picioare? Cum decazi din locul inalt al fericirii in care te aflai? Cum te apasa durerea din piept asa cum nicio durere fizica nu te-a incercat vreodata? Ai simtit cum ai da orice pentru ca o prapastie sa se deschida chiar acolo, chiar atunci, ca sa te inghita si sa-ti inghita durerea, rusinea, neputinta, confuzia, uimirea, ecoul surd al multor, multor “de ce”-uri pe care nu mai ai puterea sa le murmuri? Eu da. El nu. Probabil ca si unele dintre voi. Cele care au decazut ca si mine dintr-o fericire suprema, o iubire falsa, ipocrita...

Iubirea... acea iubire a vietii tale, despre care nu mai poti sa vorbesti pentru ca face sa ti se clatine din nou pamantul sub picioare, acea iubire face totul. Transforma lumea si o face minunata. Iubirea, acea iubire a vietii tale face din imposibil posibil. Sfarsitul iubirii tale desface totul. Iti rupe lumea intreaga si o arunca bucatele de hartie in univers, te zguduie, te ia de mana si iti arata: “asa, fata mea, asa este de fapt viata:. Sfarsitul iubirii face din posibil imposibil. S-a incheiat “totul” care a fost al meu... iubirea, povestea, dorinta unui biet om de a mai crede vreodata in iubire, cuvant trecator si mincinos.
Eu nu o sa mai fiu niciodata aceeasi.