Nota de plata...

Imi ghidez viata dupa principiul „nu le poti avea pe toate: unde le-ai pune?!” Nu consider ca inimii mele ii place atitudinea asta limitata la logistica pura, dar de ceva timp nu conteaza ce spune dansa.

Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. Sunt impacata cu situatia de a alege gresit intr-un moment de nebunie pura si de a plati toata viata in contul asta. As vrea sa platesc si partea ta de pacat. Daca e cineva acolo care tine contabilitatea, sa treaca in dreptul numelui meu datoria. O sa lupt o viata sa o platesc. Sau macar sa o micsorez.

Tu... tu fii fericit! Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine o data cu luciditatea mea.

Daca o sa petrec o viata intreaga singura, pentru ca te-am iubit pe tine... atunci asa sa fie!

Au inflorit magnoliile

Amintirile pot fi crunte. Pot fi cronice. Pot fi dureroase. Amintirile dor uneori ca o operatie fara anestezie. 

Doare sa te uiti in oglinda si sa stii exact care sunt firele alea de par pe care ti le-a atins ultima data. Sa vezi exact locsorul ala de pe frunte unde ti-a lasat ultimul sarut. Sa ii vezi urma mainii in palma ta, asa cum te-a strans ultima data. Sa vezi o particica din buza de sus inca rosie de la ultimul lui sarut. Doare. Mai ales, cand nimeni altcineva nu le mai vede. Sa tragi aer in piept si sa spui „asa a fost sa fie!”. Si chiar sa crezi ca asa a fost sa fie. 

Slava Cerului ca au inflorit magnoliile! Miros a nou, a speranta, a mai bine. Era o vreme cand totul in jur mirosea doar a tine. 

Asa a fost sa fie!!!

Dor de tine,....tata

Mi-e dor de tata.Mi-e dor sa-mi spuna ca nu am procedat corect,mi-e dor sa ma certe,sa-mi dea sfaturi,sa-mi vorbeasca despre onestitate,altruism,corectitudine,Dumnezeu,viata,vulturi,scoli,filosofie,carti bune,obiecte vechi,locuri ce merita vazute…Mi-e dor de fiinta lui si de tot ce inseamna el pentru mine.Gandul ca am facut atatea greseli,gandul ca l-am facut sa sufere,gandul ca i-am furat zambetul de pe buze uneori ma face sa ma urasc cu tot sufletul,cu tot cugetul,cu tot spiritul,cu ultima picatura de viata care se scurge din/prin mine.
Tata,cum o sa-ti spun ca te iubesc?Cum o sa-ti spun ca esti tot ce-am mai sfant pe lume?Cum o sa-ti spun ca-mi recunosc greseala,ca ma detest,ca mi-e scarba de mine si de viata asta cinica?Cum o sa stii,tata,ca imi lipsesti mai mult decat mi-ar lipsi vederea daca n-as avea-o?Ma arde dorul,ma doare sufletul,daca as putea numai sa intorc timpul,tata,sa fac lucrurile bine, sa am mintea de acum,si inima de atunci?Fara tine am sa ma ratacesc si n-ai s-o stii,pentru ca nu meriti sa-ti mai fac rau,nu meriti sa mai stii zbuciumul din mine,mi-as asuma prea multe riscuri,te-as rani din nou,cu aceeasi imaturitate si inconstienta cu care am facut-o atunci…Imi vine sa urlu cat ma tine vocea cand imi amintesc si ma gandesc ca am fost atat de lasa incat nici curajul nu l-am avut sa-ti spun ce simt,nici curajul sa imi cer iertare nu l-am avut,sunt o lasa,tata,si tu m-ai invatat sa fiu puternica,dar nu si sa admit!Nu,nu e vina ta,e doar a mea ca-n loc sa aleg,sa trasez,sa transez,sa identific si sa iau doar binele din lucruri si oameni,eu mi-am insusit raul deopotriva cu aceeasi pofta,cu acelasi nesat,cu aceeasi ambitie de copil ce trage cu putere de o jucarie din plastic.Da,tata,am gresit.Am gresit si nu ma iert,ma-ntreb daca mai am timp sa iti arat ca m-am schimbat,ca acum inteleg,ca acum am inceput sa regret,ca am renuntat la orgoliu pentru tine…Traim clipe dintr-o viata prea scurta,si nu-mi ramane decat sa ma rog Lui,Cerului,tie…pentru a mai indura lacrimile mele o data,doar o data,sa va arat ca pot,ca vreau,ca sunt alta,ca vantul schimbarii nu m-a uitat si mi-a ars fata si obrajii pana m-a facut sa pricep cat de josnica am fost!Imi mai ramai tu,intr-un trist final,intr-o viata scurta,intr-o amintire ce mi-o fura si erodeaza timpul.. Te iubesc,tata,si n-am stiut sa ti-o spun cand trebuia,cand meritai,cand inca credeai in mine!Am fost doar o fetita orgolioasa,un copil rasfatat,o iluzie meschina pe care a imprastiat-o si a rupt-o vantul in mii de bucati!Daca tu ai sa ma ierti,eu n-o pot face cu mine!Nu-mi mai permit!M-am jucat cu viata,tata,sau m-am inselat,asa credeam,s-au jucat anii pe care i-am pierdut cu mine,dar a fost un joc frumos,din care am avut de invatat,ai avut dreptate,viata mi-a mai dat o sansa,dar eu am fost nedreapta!Eu nu tolerez,Dumnezeu mi-a oferit totul,chiar mai mult decat as fi putut visa,spera…
Iarta-ma,tata,daca nu cumva e prea tarziu!

CAND CEL IUBIT NU MAI IUBESTE

E o constatare tristă şi adevărată pe care o traiesc, care a fost actuală şi acum 10 ani dar care va fi şi peste alţi 10.O femeie poate să-şi ţină bărbatul lângă ea aproape în toate condiţiile. La rândul său, bărbatul îi va ierta femeii aproape toate greşelile dacă o iubeşte. Chiar şi înselatul se poate ierta. Bărbatul va trece peste defectele femeii, nu o va părăsi dacă este grasă, blondă şi nu brunetă sau dacă nu ştie să gătească. Chiar dacă are un comportament total deviant şi face lucruri care lui nu-i plac, dacă bărbatul O IUBESTE va trece şi peste asta.Dar ce te faci când el se îndrăgosteşte de alta? Oricât ai încerca să-l convingi că tu eşti perfectă, că îl iubeşti cum nimeni alta nu o va face, el nu te va mai asculta. Cel care până mai ieri spunea că te iubeşte şi era sufletul tău pereche, în clipa în care s-a îndrăgostit de altă femeie devine un om de nerecunoscut iar tu o străină pentru el. Bărbatul cu care te înţelegeai aşa bine ieri, astăzi este asemenea unui zid de care se lovesc rugăminţile tale şi durerea ta.Parcă nici nu te aude când îl rogi să nu plece. Şi mult mai dureros decât toate astea este răspunsul lui negativ la întrebarea “mă mai iubeşte?”Nu poate nega că încă mai ţine la tine, dar nu te mai iubeşte. Afecţiunea pe care încă ţi-o mai poartă nu e de ajuns pentru a rămâne lângă tine. Când el iubeşte pe alta, gândul nu-i stă decât la cealaltă. Când el iubeşte pe alta, pentru nici unul din voi nu este mai bine împreună. Tu simţi că stai lângă un străin, că strângi în braţe o stâncă, iar el simte că nu vă mai leagă nimic, că nu mai aveţi nimic de împărţit.Unul simte că viaţa i se sfărşeşte odată cu plecarea celuilalt în timp ce celălalt simte că viaţa lui abia începe. Bărbatul e prea absorbit de noua iubire ca să mai aibă timp de amintiri. Femeia nu-şi poate imagina bărbatul cu care a trăit câţiva ani sau câteva luni sărutând pe alta. Îl urăşti pentru trădare dar îl iubeşte pentru tot ce a fost.

D VB CU EA

- Cum te simţi astăzi?
-Bine. Sunt bine.
-Dacă doream să fiu minţită, acceptam. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
-Nesigură. Simt că aş dori să intervină în viaţa mea ceva intens, ceva de care să mă leg strâns. Şi, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie şi…sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită. Înseamnă că vreau mai mult.
Îşi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune şi se gândea dacă să mi se deschidă sau nu. Dacă să-şi expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal. I-am spus că o consider o femeie puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit să parcurg un drum ca să ajung aici. Şi totuşi, adânc acolo ştiu că sunt fragilă. Mă privea fix cu ochii ei albastri-verzui şi se juca cu părul ei lung şi şaten. Aştepta o altă întrebare. Nu ştiu ce aş fi putut să o întreb. Simţeam din partea ei un fel de forţă care mă îndepărta şi totuşi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simţeam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, ştiind că voi sfârşi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri.
- Ce-ţi doreşti cel mai mult de la viaţă?
-Să mă regăsesc. Să fiu doar eu, să ştiu mereu cine sunt şi să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Şi…mai vreau să reuşesc să găsesc un echilibru.
-Un echilibru între ce?
Şi-a umezit buzele, s-a uitat în jos şi a şoptit uşor: ”între mine şi ceilalţi. Între sentimente.”
– Ce crezi că aşteaptă oamenii de la tine?
-Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce aştept eu de la ei?
-Îţi este frică?
-Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar şti oamenii cât de frică îmi este, nu ar mai sta pe gânduri şi m-ar ataca. Mi-e frică de ce-aş putea să devin. Insist, e foarte important pentru mine să ştiu cine sunt. Să fiu eu.
-Şi cine e acel ”eu”?
-Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ţi răspund. E acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar ştiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea.
-Visezi?
-Cu ochii deschişi şi cu ochii închişi. Numai că atunci când visez, tot timpul menţin contactul cu realitatea. Nu mă pot abandona. Niciodată.
-Ai pe cineva apropiat alături de tine?
Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr şi a plecat. În urma ei a închis uşa. Uşa de la cameră şi uşa sufletului.

GANDURI ASCUNSE

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.

o singura intrebare....

Ai simtit vreodata ca ti-e asa de dor de cineva incat ai fi in stare sa il scoti din vise pentru a-l imbratisa? Te-a durut vreodata intreg corpul deoarece nu mai suporta dorul de o anumita persoana?

Dorul e un sentiment comun, mult prea des folosit de unii in zilele noastre. Ne e dor de o anumita mancare, de un anumit gust, ne e dor de o anumita activitate, ne e dor de un loc. Si daca irosim cuvantul dor pe atat de multe alte cuvinte reci, cum mai ramane cu acel sentiment, acel fior care iti e strigat de fiecare celula din corp? Sa o numim dorinta? Dar cum sa fie dorinta ceva ce e mai presus de verbul „a dori”, ceva ce a ajuns o nevoie, asa cum apa e o necesitate.

Sa nu numim capriciu sau obsesie ceva ce ne tine treji nopti intregi, ceva care ne face sa ne simtim incompleti... Daca e un simplu capriciu de ce nu putem gasi altul pentru a uita de acesta?

Nu e dorinta, capriciu sau obsesie... E ceva ce te bantuie la fiece ora din zi sau din noapte, ceva ce iti tine loc de hrana si apa, ceva ce te fascineaza ata de tare incat ti-e frica sa inchizi ochii ca sa nu ii pierzi nici un mintu din farmec.

Multi arunca vorbe in vant despre dor la orice pas. Spun oricarei persoana „mi-e dor”, dar au oare ei habar ce inseamna sa iti fie dor de cineva?

A-ti fi dor inseamna a te lasa purtat pe aripile vantului pentru a ajunge in gandul lui...A te inveli in fiecare seara cu umbra inimii lui...A asculta ciripitul pasarilor cu speranta ca iti aduc un mesaj de la el...A te uita in oglinda si a vedea chipul lui...A ii simti bratele inconjurandu-te atunci cand iti e frig...A ii auzi vocea in cea mai mare aglomeratie...A ii simti gustul sarutului in toti porii pielii tale...Si toate astea de la sute de kilometri distanta.

Se va gasi oare vreun leac pentru dor in absenta persoanei dorite? Nu, dar desigur putem incerca fel de fel de metode care ne amagesc ca ar putea da rezultate.

Incepi prin a-i nega si ignora existenta. Ne putem preface ca e ireal. Dar nu pentru mult timp. Amintirile ies la iveala. Te simti din ce in ce mai gol, mai pustiit. Ceva nu e in ordine. Ceva lipseste. Invelisul incepe sa se crape, sufletul tau incepe sa iasa din colivia in care l-ai inchis. Incepe sa ii simta si mai tare lipsa. Numele lui iti apare din nou pe buze. E parte din tine si asta nu mai poti ignora. Incetul cu incetul globul de minciuni dispare ca fumul de tigara...Doamne, cat iti e dor de el...
Desigur, putem sa ne incarcam timpul cu mii de alte lucruri nesemnificative. Nu ne lasam nici macar o pauza pentru ca astfel am avea putin timp sa ne gandim la el. Asa ca preferam sa ne ingropam sufletul in realitatea cotidiana decat sa il lasam prada propriei realitati. Ne ghidam inima dupa legi universale decat sa ii dam libertatea sa aiba propriile legi, desi stim ca e doar o iluzie. Niciodata nu vom putea coordona simtirile inimii in totalitate. Dar noaptea ne tradeaza mereu.

Noaptea stie prea bine ce ne dorim si ne ofera totul. Exact asa cum am vrea sa fie. Si dimineata te trezesti cu un zambet larg si fredonand un cantec vesel. Dar cand te uiti pe perna de langa tine nu e nimeni. E goala. Nu e nimeni in bucatarie care sa iti prepare micul dejun si apoi sa te trezeasca cu un sarut. Esti singur. Si te gandesti ce rost mai are toata epuizarea zilnica daca in final tot ajunge sa iti lipseasca atat de mult incat sa te doara. Dar o iei de la capat cu gandul ca poate azi o sa iti fie mai putin dor de el, desi stii ca fiecare zi ce trece nu face decat sa adanceasca urma lasata de el...

Dar oare are vreun rost sa ii marturisesti? Oricum cinci cuvinte nu inseamna nimic. Nu pot masura intensitatea a ceea ce simti. Asta se vede doar in privirea ta... Dar el e prea departe. Atat de departe de tine si totusi atat de aproape de inima ta.

Dar ce folos sa ii zici ceva? Daca primesti un raspuns sec? Ce te faci atunci? Te inchizi in tine, iti infranezi fiecare impuls de a-i spune, incerci sa iti domini instinctul...Nu vrei sa fii slaba. Cu atat mai putin sa ii pari lui slaba. Si rezisti...Rezisti...Rezisti...Dar in miezul noptii te trezesti cu telefonul in mana. Ii scrii mesaj. Astepti cu nerabdare raspunsul lui. Suna telefonul. O prietena. Inchizi repede. Mai suna o data. Nici de data asta nu e el. Primesti in sfarsit un mesaj scris in graba: „noapte buna!”. Te infurii. Iti juri ca nu o sa mai vorbesti cu el. Te certi pe tine insati pentru acel moment. Dar iti dai seama ca nu are nici un rost. Asta nu o sa te faca sa ii simti lipsa mai putin. Nimic nu te va face sa ii simti lipsa mai putin. Poate doar uitarea lui. Dar cum sa uiti ceva ce nu poate fi uitat? Cineva ce e acolo in fiecare gura de aer, in fiecare silaba rostita, in fiecare fir de par. Te-ai resemnat demult la gandul ca nu il vei putea uita. Si Doamne nici nu vrei sa il uiti.
Nici macar nu iti doresti cu adevarat sa scapi de dorul de el. Nu ai mai simtit niciodata in acest mod lipsa cuiva. Sunt momente in care iti doresti cu disperare sa ii auzi vocea fie si prin telefon. Ai o nevoie continuua sa il privesti in ochi. Sa ii simti respiratia.

Si te trezesti intrebandu-te: Oare el simte la fel? Sau macar ii e vreun pic dor de tine? Stii bine ca da. Ii e. Poate in aceasi masura ca si tie. Dar ai nevoie de o confirmare. Ai nevoie de cateva cuvinte care stii bine cat de nesemnificative sunt. Dar ai nevoie de ele. Chiar daca sufletul tau stie ca si el are nevoie de tine.

Si te intrebi. De ce e nevoie de atata dor? De atata suflet insangerat? De ce nu puteati fi unul langa celalalt? De ce nu ai putea sa te bucuri de prezenta lui zilnica? De ce nu ai putea fi langa el si numai sa ii dai o palma cand te enerveaza si el sa iti fure un sarut?

Dar poate e mai bine asa. Poate daca ati fi avut o sansa nu ai fi facut decat sa ii dai cu piciorul. Poate nu ai fi fost asa cum crede el. Poate nu ai fi fost suficient de buna pentru el. Poate nu ai fi fost in stare sa il faci fericit. Si te macina atat de mult gandul ca nu poti afla.

Nu iti ramane decat o intrebare care te chinuie. Te tortureaza. Oare si el simte la fel? Of...Daca ai putea sa te uiti in ochii lui si sa ii citesti sufletul...