D VB CU EA

- Cum te simţi astăzi?
-Bine. Sunt bine.
-Dacă doream să fiu minţită, acceptam. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
-Nesigură. Simt că aş dori să intervină în viaţa mea ceva intens, ceva de care să mă leg strâns. Şi, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie şi…sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită. Înseamnă că vreau mai mult.
Îşi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune şi se gândea dacă să mi se deschidă sau nu. Dacă să-şi expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal. I-am spus că o consider o femeie puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit să parcurg un drum ca să ajung aici. Şi totuşi, adânc acolo ştiu că sunt fragilă. Mă privea fix cu ochii ei albastri-verzui şi se juca cu părul ei lung şi şaten. Aştepta o altă întrebare. Nu ştiu ce aş fi putut să o întreb. Simţeam din partea ei un fel de forţă care mă îndepărta şi totuşi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simţeam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, ştiind că voi sfârşi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri.
- Ce-ţi doreşti cel mai mult de la viaţă?
-Să mă regăsesc. Să fiu doar eu, să ştiu mereu cine sunt şi să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Şi…mai vreau să reuşesc să găsesc un echilibru.
-Un echilibru între ce?
Şi-a umezit buzele, s-a uitat în jos şi a şoptit uşor: ”între mine şi ceilalţi. Între sentimente.”
– Ce crezi că aşteaptă oamenii de la tine?
-Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce aştept eu de la ei?
-Îţi este frică?
-Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar şti oamenii cât de frică îmi este, nu ar mai sta pe gânduri şi m-ar ataca. Mi-e frică de ce-aş putea să devin. Insist, e foarte important pentru mine să ştiu cine sunt. Să fiu eu.
-Şi cine e acel ”eu”?
-Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ţi răspund. E acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar ştiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea.
-Visezi?
-Cu ochii deschişi şi cu ochii închişi. Numai că atunci când visez, tot timpul menţin contactul cu realitatea. Nu mă pot abandona. Niciodată.
-Ai pe cineva apropiat alături de tine?
Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr şi a plecat. În urma ei a închis uşa. Uşa de la cameră şi uşa sufletului.

GANDURI ASCUNSE

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.

o singura intrebare....

Ai simtit vreodata ca ti-e asa de dor de cineva incat ai fi in stare sa il scoti din vise pentru a-l imbratisa? Te-a durut vreodata intreg corpul deoarece nu mai suporta dorul de o anumita persoana?

Dorul e un sentiment comun, mult prea des folosit de unii in zilele noastre. Ne e dor de o anumita mancare, de un anumit gust, ne e dor de o anumita activitate, ne e dor de un loc. Si daca irosim cuvantul dor pe atat de multe alte cuvinte reci, cum mai ramane cu acel sentiment, acel fior care iti e strigat de fiecare celula din corp? Sa o numim dorinta? Dar cum sa fie dorinta ceva ce e mai presus de verbul „a dori”, ceva ce a ajuns o nevoie, asa cum apa e o necesitate.

Sa nu numim capriciu sau obsesie ceva ce ne tine treji nopti intregi, ceva care ne face sa ne simtim incompleti... Daca e un simplu capriciu de ce nu putem gasi altul pentru a uita de acesta?

Nu e dorinta, capriciu sau obsesie... E ceva ce te bantuie la fiece ora din zi sau din noapte, ceva ce iti tine loc de hrana si apa, ceva ce te fascineaza ata de tare incat ti-e frica sa inchizi ochii ca sa nu ii pierzi nici un mintu din farmec.

Multi arunca vorbe in vant despre dor la orice pas. Spun oricarei persoana „mi-e dor”, dar au oare ei habar ce inseamna sa iti fie dor de cineva?

A-ti fi dor inseamna a te lasa purtat pe aripile vantului pentru a ajunge in gandul lui...A te inveli in fiecare seara cu umbra inimii lui...A asculta ciripitul pasarilor cu speranta ca iti aduc un mesaj de la el...A te uita in oglinda si a vedea chipul lui...A ii simti bratele inconjurandu-te atunci cand iti e frig...A ii auzi vocea in cea mai mare aglomeratie...A ii simti gustul sarutului in toti porii pielii tale...Si toate astea de la sute de kilometri distanta.

Se va gasi oare vreun leac pentru dor in absenta persoanei dorite? Nu, dar desigur putem incerca fel de fel de metode care ne amagesc ca ar putea da rezultate.

Incepi prin a-i nega si ignora existenta. Ne putem preface ca e ireal. Dar nu pentru mult timp. Amintirile ies la iveala. Te simti din ce in ce mai gol, mai pustiit. Ceva nu e in ordine. Ceva lipseste. Invelisul incepe sa se crape, sufletul tau incepe sa iasa din colivia in care l-ai inchis. Incepe sa ii simta si mai tare lipsa. Numele lui iti apare din nou pe buze. E parte din tine si asta nu mai poti ignora. Incetul cu incetul globul de minciuni dispare ca fumul de tigara...Doamne, cat iti e dor de el...
Desigur, putem sa ne incarcam timpul cu mii de alte lucruri nesemnificative. Nu ne lasam nici macar o pauza pentru ca astfel am avea putin timp sa ne gandim la el. Asa ca preferam sa ne ingropam sufletul in realitatea cotidiana decat sa il lasam prada propriei realitati. Ne ghidam inima dupa legi universale decat sa ii dam libertatea sa aiba propriile legi, desi stim ca e doar o iluzie. Niciodata nu vom putea coordona simtirile inimii in totalitate. Dar noaptea ne tradeaza mereu.

Noaptea stie prea bine ce ne dorim si ne ofera totul. Exact asa cum am vrea sa fie. Si dimineata te trezesti cu un zambet larg si fredonand un cantec vesel. Dar cand te uiti pe perna de langa tine nu e nimeni. E goala. Nu e nimeni in bucatarie care sa iti prepare micul dejun si apoi sa te trezeasca cu un sarut. Esti singur. Si te gandesti ce rost mai are toata epuizarea zilnica daca in final tot ajunge sa iti lipseasca atat de mult incat sa te doara. Dar o iei de la capat cu gandul ca poate azi o sa iti fie mai putin dor de el, desi stii ca fiecare zi ce trece nu face decat sa adanceasca urma lasata de el...

Dar oare are vreun rost sa ii marturisesti? Oricum cinci cuvinte nu inseamna nimic. Nu pot masura intensitatea a ceea ce simti. Asta se vede doar in privirea ta... Dar el e prea departe. Atat de departe de tine si totusi atat de aproape de inima ta.

Dar ce folos sa ii zici ceva? Daca primesti un raspuns sec? Ce te faci atunci? Te inchizi in tine, iti infranezi fiecare impuls de a-i spune, incerci sa iti domini instinctul...Nu vrei sa fii slaba. Cu atat mai putin sa ii pari lui slaba. Si rezisti...Rezisti...Rezisti...Dar in miezul noptii te trezesti cu telefonul in mana. Ii scrii mesaj. Astepti cu nerabdare raspunsul lui. Suna telefonul. O prietena. Inchizi repede. Mai suna o data. Nici de data asta nu e el. Primesti in sfarsit un mesaj scris in graba: „noapte buna!”. Te infurii. Iti juri ca nu o sa mai vorbesti cu el. Te certi pe tine insati pentru acel moment. Dar iti dai seama ca nu are nici un rost. Asta nu o sa te faca sa ii simti lipsa mai putin. Nimic nu te va face sa ii simti lipsa mai putin. Poate doar uitarea lui. Dar cum sa uiti ceva ce nu poate fi uitat? Cineva ce e acolo in fiecare gura de aer, in fiecare silaba rostita, in fiecare fir de par. Te-ai resemnat demult la gandul ca nu il vei putea uita. Si Doamne nici nu vrei sa il uiti.
Nici macar nu iti doresti cu adevarat sa scapi de dorul de el. Nu ai mai simtit niciodata in acest mod lipsa cuiva. Sunt momente in care iti doresti cu disperare sa ii auzi vocea fie si prin telefon. Ai o nevoie continuua sa il privesti in ochi. Sa ii simti respiratia.

Si te trezesti intrebandu-te: Oare el simte la fel? Sau macar ii e vreun pic dor de tine? Stii bine ca da. Ii e. Poate in aceasi masura ca si tie. Dar ai nevoie de o confirmare. Ai nevoie de cateva cuvinte care stii bine cat de nesemnificative sunt. Dar ai nevoie de ele. Chiar daca sufletul tau stie ca si el are nevoie de tine.

Si te intrebi. De ce e nevoie de atata dor? De atata suflet insangerat? De ce nu puteati fi unul langa celalalt? De ce nu ai putea sa te bucuri de prezenta lui zilnica? De ce nu ai putea fi langa el si numai sa ii dai o palma cand te enerveaza si el sa iti fure un sarut?

Dar poate e mai bine asa. Poate daca ati fi avut o sansa nu ai fi facut decat sa ii dai cu piciorul. Poate nu ai fi fost asa cum crede el. Poate nu ai fi fost suficient de buna pentru el. Poate nu ai fi fost in stare sa il faci fericit. Si te macina atat de mult gandul ca nu poti afla.

Nu iti ramane decat o intrebare care te chinuie. Te tortureaza. Oare si el simte la fel? Of...Daca ai putea sa te uiti in ochii lui si sa ii citesti sufletul...

Respectul pentru femei cel prost inteles

Ideea postului e pornita de la Roxana, care se intreba “de ce nu mai respecta barbatul femeia?“.

OK, ca barbatii nu respecta femeia stim, doar nu avem exemple care sa infirme teoria, dar acel “de ce” face toti banii.

Masculii forte, loviti in moalele fiintei lor de o intrebare atat de impertinenta au raspuns invariabil: “caoe, vezi, tu ai vrut egalitate, asa ca egalitate iti dau, ‘tu-ti pastele ma-tii de proasta”. Poate intr-o usoar alta forma, dar ideea ramane neschimbata: Egalitatea inseamna automat lipsa de respect si injurii adresate femeii.

Hmm, da? Asta ma face sa intreb, retoric, desigur: oare barbatii aia care vad egalitatea intre sexe ca scuza suprema pentru magarii au fost agresati copii fiind? Au fost alintati cu “fa, proasto”? Cineva si-a batut joc de ei sau de asteptarile lor in asa hal? Mai mult ca sigur, altfel nu s-ar exprima sau comporta asa.

Mi-e greu sa cred ca ne-am tampit dintr-o data cu totii si habar nu mai avem ce e ala respect. Sa ai respect pentru o persoana inseamna printre altele sa te comporti conform asteptarilor sale, conform cerintelor sale.

Ce dispretuiesc barbatii (luam o chestie la intamplare): sa fie mangaiati pe fund de catre alti barbati. Ce dispretuiesc femeile (nu luat la intamplare, ci in primul rand): sa fie injurate. Daca barbatii se respecta intre ei si-si indeplinesc reciproc dorinte d’astea simple, de ce nu ar putea respecta si dorintele femeilor, care in definitiv nici nu sunt prea multe, daca stam sa le comparam, tot respect s-ar numi si nu ar leza nimanui din barbatie.

Dar nu, barbatii se simt mai barbati daca injura femeile si le dispretuiesc. Injuriile intre barbati sunt un nimic fata de injuriile unui barbat adresate unei femei.

Sincer, barbatii care nu stiu sa se comporte cu o femeie sunt mai rai decat femeile de care rad in bancurile misogine pe care le spun. Barbatii aia nu sunt prosti, sunt fix “proaste”.

eu nu mai plang

Se spune ca n-a murit nimeni din dragoste. Sau din lipsa ei. Eu nu cred asta. Cred ca durerea pe care ti-o da iubirea, sau mai grav, lipsa ei, este una dintre cele mai insuportabile dureri posibile. Poti sa te anestezieze si sa te spintece pe bucatele, chiar si sa iti scoata inima din piept si tu sa nu simti nicio durere, dar oricate anestezii ai face, oricate medicamente ai lua, daca te doare sufletul, simti in fiecare bucatica din corp.

Am plecat de la birou cu o durere acuta Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de ajuns acasa.

mergeam cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu imi vada ochii inlacrimati . Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprinsa si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa mergi cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!

Si m-a trosnit si mai tare plansul. Nu mai plange scumpo, esti tot ce si-ar dori un barbat, esti tot ce imi doresc si eu, si tu pierzi timpul cu toti prostii! E pacat de ochii aia sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza un prost.

De cativa ani un singur om m-a facut sa plang. De asta plang. Pentru ca trec prin viata fara sa mai simt. Ce rezolv ca am parte de senzatii tari atunci cand iubirea mi-e interzisa, daca acum cand poate fi a mea, bat in retragere??! Stii... eu cred ca nu mai am suflet.

Ba ai. Dar e in pauza sufletul tau, scumpa mea. L-ai epuizat, ai iubit pana l-ai terminat. Si acum se incarca si el. Nu mai plange. Hai bem un suc? Ne descarcam nervii?

Nu pot. Am o intalnire.

Si te duci plansa?

Nu. Nu mai am suflet. O sa imi sterg lacrimile si zambetul meu stralucitor o sa le distraga atentia de la ochii mei tristi si de la buzele mele uscate. Nu vrei sa ne intalnim diseara?

Nu. Nu pot fi scaparea ta de fiecare data cand ti-e frica. Te iubesc, enorm chiar, dar nu pot sa te sarut si sa stiu ca esti a mea doar pentru 5 minute.

Doar 5 minute!? Ai dreptate iubire... pentru 5 minute, nici nu ma dau jos din masina!

Te iubesc nebunoooo sa ai o zi superba! Si nu mai plange!

Nu mai plang. Si chiar nu am mai plans. Mi-am sters lacrimile si mi-am retusat machiajul. Mi-am exersat zambetul fals si fatal in oglinda si am coborat.

Buna seara. pentru inceput...

Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang, pentru ca rimelul imi afecteaza ochii. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...

"Dineu cu prosti"

...este piesa de teatru pe care am vazut-o aseara la National in regia lui Ion Caramitru (si el in sala ca spectator ).Este o comedie in care Hoartiu Malaiele (si restul actorilor) valorifica la maxim textul lui Francis Veber....text care ne prezinta o micuta poveste a unor prieteni destul de cinici si aroganti incat sa-si permita ideea unui concurs saptamanal....o cina la care fiecare participant sa isi aduca"prostul"lui..... E o competitie acerba pentru ca "prostul" aproape perfect e destul de greu de gasit....si asta face lucrurile si mai palpitante....De data aceasta unul dintre participatii la cina este retinut acasa din cauza unei probleme de sanatate si confruntarea cu "prostul" lui are loc fara aportul grupului de prieteni.... Situatii hazoase....multe si absolut minunat conturate de catre actori....concluzia? Ca si in viata ajungi sa te intrebi....cine este,cu adevarat,prostul?Mergeti sa aplaudati si voi spectacolul....Bravo!!

"Dineu cu prosti"

...este piesa de teatru pe care am vazut-o aseara la National in regia lui Ion Caramitru (si el in sala ca spectator ).Este o comedie in care Hoartiu Malaiele (si restul actorilor) valorifica la maxim textul lui Francis Veber....text care ne prezinta o micuta poveste a unor prieteni destul de cinici si aroganti incat sa-si permita ideea unui concurs saptamanal....o cina la care fiecare participant sa isi aduca"prostul"lui..... E o competitie acerba pentru ca "prostul" aproape perfect e destul de greu de gasit....si asta face lucrurile si mai palpitante....De data aceasta unul dintre participatii la cina este retinut acasa din cauza unei probleme de sanatate si confruntarea cu "prostul" lui are loc fara aportul grupului de prieteni.... Situatii hazoase....multe si absolut minunat conturate de catre actori....concluzia? Ca si in viata ajungi sa te intrebi....cine este,cu adevarat,prostul?Mergeti sa aplaudati si voi spectacolul....Bravo!!

Banii nu pot cumpara dragostea, dar o pot face sa dispara

Ai simtit vreodata ca barbatul de langa tine te poate vinde oricand la orice colt pentru o suma de bani?....nu vorbim despre proxenti,vorbim despre oameni a caror sete de bani e mult mai ampla decat orice sentiment ar putea natura umana sa ii ofere,ei bine...am am simtit asta si ma usturat
m am lovit de o relatie de 10 ani de zile,in care juram ca omul ma iubeste,ca banii sunt o problema dar nu una atat de mare,atat timp cat nici eu nici el nu ii aveam lucrurile se astern calm,numai ca.......nu ma vandut pentru bani ,mi a vabdut sentimentele pentru femei care ii ofereau distractie