Te-ai gândit vreodată că nu încerci suficient să fii fericit?

Trec printr-o perioadă destul de dificilă, consum cantităţi impresionante de RedBull, dorm 5-6 ore pe noapte, dar nu degeaba, pentru că rezolv lucruri în timp record (aşa zic eu). Mă rog, nu aş rezista aşa încă o săptămână, dar cu siguranţă o pot face câteva zile legate, evident cu speranţa unei recompense la capătul drumului. Recompensa mea e acolo, o văd, mai are de aşteptat două zile, dar nu am încetat să zâmbesc, sau să mă gândesc la cum va fi când totul se va rezolva. Încerc şi reuşesc, de cele mai multe ori, să am o gândire pozitivă asupra lucrurilor, iar asta nu mi-a adus decât lucruri bune în viaţă. Nu-mi place să mă văicăresc, ca să folosesc un termen cunoscut de toată lumea (e interesant şi că toţi cunoaştem aces tip de comportament, deci îl practică foarte mulţi).

Acum două zile eram în troleibuzul 90, mă îndreptam spre o garsonieră de închiriat prin Dr. Taberei şi, într-o pauză de muzică la căşti, ascultam conversaţia dintre patru femei, la 35-40 de ani, puţin plinuţe, puţin mămici, puţin neveste pe stil vechi şi angajate cu normă întreagă.
Ideea e că se plângeau într-un stil barbar, iar asta nu ar fi mare lucru, însă din câte mi-am dat seama nu aveau un scop anume pentru a se plânge. Aici se rupe filmul pentru mine şi o să-ţi explic de ce. Nu înţeleg de ce te plângi când nu urmăreşti un sfat, sau o vorbă bună. Nu înţeleg de ce te plângi când nu analizezi cauza lucrurilor despre care vorbeşti. Românii fac asta frecvent, nu e niciun secret, mai ales când e vorba despre media de vârstă a doamnelor din povestea mea. Nu sunt bani, la job nu mai e ok, soţul bea din ce în ce mai mult, fiul umblă cu tipi dubioşi şi are o freză ciudată, fiica miroase a tutun. Cam aici se opreşte analiza.

Realizează că ceva nu e bine, însă nu încearcă să găsească soluţii, pentru că nu ştie cum se găseşte şi aplică o soluţie, ce se bazează pe altceva decât pe regulile sistemului/societăţii. Nu scrie nicăieri cum îţi rezolvi viaţa ratată, spre exemplu (nu neapărat din vina ta). Au feţele obosite şi stresate, zâmbesc prea puţin pentru 40 de ani de viaţă, au ochi lăsaţi şi multe relatări triste, vorbesc despre lucruri rele ce se întâmplă în viaţa lor. Şi? O formă de automutilare psihică? O acţiune prin care oamenii se autopedepsesc pentru nişte alegeri greşite din viaţa lor? Frică?

Una dintre piesele lipsă din viaţa acelor patru femei era optimismul, conform definiţiei sale din dicţionar.