Nota de plata...

Imi ghidez viata dupa principiul „nu le poti avea pe toate: unde le-ai pune?!” Nu consider ca inimii mele ii place atitudinea asta limitata la logistica pura, dar de ceva timp nu conteaza ce spune dansa.

Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. Sunt impacata cu situatia de a alege gresit intr-un moment de nebunie pura si de a plati toata viata in contul asta. As vrea sa platesc si partea ta de pacat. Daca e cineva acolo care tine contabilitatea, sa treaca in dreptul numelui meu datoria. O sa lupt o viata sa o platesc. Sau macar sa o micsorez.

Tu... tu fii fericit! Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine o data cu luciditatea mea.

Daca o sa petrec o viata intreaga singura, pentru ca te-am iubit pe tine... atunci asa sa fie!

Au inflorit magnoliile

Amintirile pot fi crunte. Pot fi cronice. Pot fi dureroase. Amintirile dor uneori ca o operatie fara anestezie. 

Doare sa te uiti in oglinda si sa stii exact care sunt firele alea de par pe care ti le-a atins ultima data. Sa vezi exact locsorul ala de pe frunte unde ti-a lasat ultimul sarut. Sa ii vezi urma mainii in palma ta, asa cum te-a strans ultima data. Sa vezi o particica din buza de sus inca rosie de la ultimul lui sarut. Doare. Mai ales, cand nimeni altcineva nu le mai vede. Sa tragi aer in piept si sa spui „asa a fost sa fie!”. Si chiar sa crezi ca asa a fost sa fie. 

Slava Cerului ca au inflorit magnoliile! Miros a nou, a speranta, a mai bine. Era o vreme cand totul in jur mirosea doar a tine. 

Asa a fost sa fie!!!