Nota de plata...

Imi ghidez viata dupa principiul „nu le poti avea pe toate: unde le-ai pune?!” Nu consider ca inimii mele ii place atitudinea asta limitata la logistica pura, dar de ceva timp nu conteaza ce spune dansa.

Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. Sunt impacata cu situatia de a alege gresit intr-un moment de nebunie pura si de a plati toata viata in contul asta. As vrea sa platesc si partea ta de pacat. Daca e cineva acolo care tine contabilitatea, sa treaca in dreptul numelui meu datoria. O sa lupt o viata sa o platesc. Sau macar sa o micsorez.

Tu... tu fii fericit! Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine o data cu luciditatea mea.

Daca o sa petrec o viata intreaga singura, pentru ca te-am iubit pe tine... atunci asa sa fie!

Au inflorit magnoliile

Amintirile pot fi crunte. Pot fi cronice. Pot fi dureroase. Amintirile dor uneori ca o operatie fara anestezie. 

Doare sa te uiti in oglinda si sa stii exact care sunt firele alea de par pe care ti le-a atins ultima data. Sa vezi exact locsorul ala de pe frunte unde ti-a lasat ultimul sarut. Sa ii vezi urma mainii in palma ta, asa cum te-a strans ultima data. Sa vezi o particica din buza de sus inca rosie de la ultimul lui sarut. Doare. Mai ales, cand nimeni altcineva nu le mai vede. Sa tragi aer in piept si sa spui „asa a fost sa fie!”. Si chiar sa crezi ca asa a fost sa fie. 

Slava Cerului ca au inflorit magnoliile! Miros a nou, a speranta, a mai bine. Era o vreme cand totul in jur mirosea doar a tine. 

Asa a fost sa fie!!!

Dor de tine,....tata

Mi-e dor de tata.Mi-e dor sa-mi spuna ca nu am procedat corect,mi-e dor sa ma certe,sa-mi dea sfaturi,sa-mi vorbeasca despre onestitate,altruism,corectitudine,Dumnezeu,viata,vulturi,scoli,filosofie,carti bune,obiecte vechi,locuri ce merita vazute…Mi-e dor de fiinta lui si de tot ce inseamna el pentru mine.Gandul ca am facut atatea greseli,gandul ca l-am facut sa sufere,gandul ca i-am furat zambetul de pe buze uneori ma face sa ma urasc cu tot sufletul,cu tot cugetul,cu tot spiritul,cu ultima picatura de viata care se scurge din/prin mine.
Tata,cum o sa-ti spun ca te iubesc?Cum o sa-ti spun ca esti tot ce-am mai sfant pe lume?Cum o sa-ti spun ca-mi recunosc greseala,ca ma detest,ca mi-e scarba de mine si de viata asta cinica?Cum o sa stii,tata,ca imi lipsesti mai mult decat mi-ar lipsi vederea daca n-as avea-o?Ma arde dorul,ma doare sufletul,daca as putea numai sa intorc timpul,tata,sa fac lucrurile bine, sa am mintea de acum,si inima de atunci?Fara tine am sa ma ratacesc si n-ai s-o stii,pentru ca nu meriti sa-ti mai fac rau,nu meriti sa mai stii zbuciumul din mine,mi-as asuma prea multe riscuri,te-as rani din nou,cu aceeasi imaturitate si inconstienta cu care am facut-o atunci…Imi vine sa urlu cat ma tine vocea cand imi amintesc si ma gandesc ca am fost atat de lasa incat nici curajul nu l-am avut sa-ti spun ce simt,nici curajul sa imi cer iertare nu l-am avut,sunt o lasa,tata,si tu m-ai invatat sa fiu puternica,dar nu si sa admit!Nu,nu e vina ta,e doar a mea ca-n loc sa aleg,sa trasez,sa transez,sa identific si sa iau doar binele din lucruri si oameni,eu mi-am insusit raul deopotriva cu aceeasi pofta,cu acelasi nesat,cu aceeasi ambitie de copil ce trage cu putere de o jucarie din plastic.Da,tata,am gresit.Am gresit si nu ma iert,ma-ntreb daca mai am timp sa iti arat ca m-am schimbat,ca acum inteleg,ca acum am inceput sa regret,ca am renuntat la orgoliu pentru tine…Traim clipe dintr-o viata prea scurta,si nu-mi ramane decat sa ma rog Lui,Cerului,tie…pentru a mai indura lacrimile mele o data,doar o data,sa va arat ca pot,ca vreau,ca sunt alta,ca vantul schimbarii nu m-a uitat si mi-a ars fata si obrajii pana m-a facut sa pricep cat de josnica am fost!Imi mai ramai tu,intr-un trist final,intr-o viata scurta,intr-o amintire ce mi-o fura si erodeaza timpul.. Te iubesc,tata,si n-am stiut sa ti-o spun cand trebuia,cand meritai,cand inca credeai in mine!Am fost doar o fetita orgolioasa,un copil rasfatat,o iluzie meschina pe care a imprastiat-o si a rupt-o vantul in mii de bucati!Daca tu ai sa ma ierti,eu n-o pot face cu mine!Nu-mi mai permit!M-am jucat cu viata,tata,sau m-am inselat,asa credeam,s-au jucat anii pe care i-am pierdut cu mine,dar a fost un joc frumos,din care am avut de invatat,ai avut dreptate,viata mi-a mai dat o sansa,dar eu am fost nedreapta!Eu nu tolerez,Dumnezeu mi-a oferit totul,chiar mai mult decat as fi putut visa,spera…
Iarta-ma,tata,daca nu cumva e prea tarziu!

CAND CEL IUBIT NU MAI IUBESTE

E o constatare tristă şi adevărată pe care o traiesc, care a fost actuală şi acum 10 ani dar care va fi şi peste alţi 10.O femeie poate să-şi ţină bărbatul lângă ea aproape în toate condiţiile. La rândul său, bărbatul îi va ierta femeii aproape toate greşelile dacă o iubeşte. Chiar şi înselatul se poate ierta. Bărbatul va trece peste defectele femeii, nu o va părăsi dacă este grasă, blondă şi nu brunetă sau dacă nu ştie să gătească. Chiar dacă are un comportament total deviant şi face lucruri care lui nu-i plac, dacă bărbatul O IUBESTE va trece şi peste asta.Dar ce te faci când el se îndrăgosteşte de alta? Oricât ai încerca să-l convingi că tu eşti perfectă, că îl iubeşti cum nimeni alta nu o va face, el nu te va mai asculta. Cel care până mai ieri spunea că te iubeşte şi era sufletul tău pereche, în clipa în care s-a îndrăgostit de altă femeie devine un om de nerecunoscut iar tu o străină pentru el. Bărbatul cu care te înţelegeai aşa bine ieri, astăzi este asemenea unui zid de care se lovesc rugăminţile tale şi durerea ta.Parcă nici nu te aude când îl rogi să nu plece. Şi mult mai dureros decât toate astea este răspunsul lui negativ la întrebarea “mă mai iubeşte?”Nu poate nega că încă mai ţine la tine, dar nu te mai iubeşte. Afecţiunea pe care încă ţi-o mai poartă nu e de ajuns pentru a rămâne lângă tine. Când el iubeşte pe alta, gândul nu-i stă decât la cealaltă. Când el iubeşte pe alta, pentru nici unul din voi nu este mai bine împreună. Tu simţi că stai lângă un străin, că strângi în braţe o stâncă, iar el simte că nu vă mai leagă nimic, că nu mai aveţi nimic de împărţit.Unul simte că viaţa i se sfărşeşte odată cu plecarea celuilalt în timp ce celălalt simte că viaţa lui abia începe. Bărbatul e prea absorbit de noua iubire ca să mai aibă timp de amintiri. Femeia nu-şi poate imagina bărbatul cu care a trăit câţiva ani sau câteva luni sărutând pe alta. Îl urăşti pentru trădare dar îl iubeşte pentru tot ce a fost.

D VB CU EA

- Cum te simţi astăzi?
-Bine. Sunt bine.
-Dacă doream să fiu minţită, acceptam. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
-Nesigură. Simt că aş dori să intervină în viaţa mea ceva intens, ceva de care să mă leg strâns. Şi, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie şi…sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită. Înseamnă că vreau mai mult.
Îşi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune şi se gândea dacă să mi se deschidă sau nu. Dacă să-şi expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal. I-am spus că o consider o femeie puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit să parcurg un drum ca să ajung aici. Şi totuşi, adânc acolo ştiu că sunt fragilă. Mă privea fix cu ochii ei albastri-verzui şi se juca cu părul ei lung şi şaten. Aştepta o altă întrebare. Nu ştiu ce aş fi putut să o întreb. Simţeam din partea ei un fel de forţă care mă îndepărta şi totuşi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simţeam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, ştiind că voi sfârşi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri.
- Ce-ţi doreşti cel mai mult de la viaţă?
-Să mă regăsesc. Să fiu doar eu, să ştiu mereu cine sunt şi să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Şi…mai vreau să reuşesc să găsesc un echilibru.
-Un echilibru între ce?
Şi-a umezit buzele, s-a uitat în jos şi a şoptit uşor: ”între mine şi ceilalţi. Între sentimente.”
– Ce crezi că aşteaptă oamenii de la tine?
-Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce aştept eu de la ei?
-Îţi este frică?
-Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar şti oamenii cât de frică îmi este, nu ar mai sta pe gânduri şi m-ar ataca. Mi-e frică de ce-aş putea să devin. Insist, e foarte important pentru mine să ştiu cine sunt. Să fiu eu.
-Şi cine e acel ”eu”?
-Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ţi răspund. E acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar ştiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea.
-Visezi?
-Cu ochii deschişi şi cu ochii închişi. Numai că atunci când visez, tot timpul menţin contactul cu realitatea. Nu mă pot abandona. Niciodată.
-Ai pe cineva apropiat alături de tine?
Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr şi a plecat. În urma ei a închis uşa. Uşa de la cameră şi uşa sufletului.

GANDURI ASCUNSE

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.

o singura intrebare....

Ai simtit vreodata ca ti-e asa de dor de cineva incat ai fi in stare sa il scoti din vise pentru a-l imbratisa? Te-a durut vreodata intreg corpul deoarece nu mai suporta dorul de o anumita persoana?

Dorul e un sentiment comun, mult prea des folosit de unii in zilele noastre. Ne e dor de o anumita mancare, de un anumit gust, ne e dor de o anumita activitate, ne e dor de un loc. Si daca irosim cuvantul dor pe atat de multe alte cuvinte reci, cum mai ramane cu acel sentiment, acel fior care iti e strigat de fiecare celula din corp? Sa o numim dorinta? Dar cum sa fie dorinta ceva ce e mai presus de verbul „a dori”, ceva ce a ajuns o nevoie, asa cum apa e o necesitate.

Sa nu numim capriciu sau obsesie ceva ce ne tine treji nopti intregi, ceva care ne face sa ne simtim incompleti... Daca e un simplu capriciu de ce nu putem gasi altul pentru a uita de acesta?

Nu e dorinta, capriciu sau obsesie... E ceva ce te bantuie la fiece ora din zi sau din noapte, ceva ce iti tine loc de hrana si apa, ceva ce te fascineaza ata de tare incat ti-e frica sa inchizi ochii ca sa nu ii pierzi nici un mintu din farmec.

Multi arunca vorbe in vant despre dor la orice pas. Spun oricarei persoana „mi-e dor”, dar au oare ei habar ce inseamna sa iti fie dor de cineva?

A-ti fi dor inseamna a te lasa purtat pe aripile vantului pentru a ajunge in gandul lui...A te inveli in fiecare seara cu umbra inimii lui...A asculta ciripitul pasarilor cu speranta ca iti aduc un mesaj de la el...A te uita in oglinda si a vedea chipul lui...A ii simti bratele inconjurandu-te atunci cand iti e frig...A ii auzi vocea in cea mai mare aglomeratie...A ii simti gustul sarutului in toti porii pielii tale...Si toate astea de la sute de kilometri distanta.

Se va gasi oare vreun leac pentru dor in absenta persoanei dorite? Nu, dar desigur putem incerca fel de fel de metode care ne amagesc ca ar putea da rezultate.

Incepi prin a-i nega si ignora existenta. Ne putem preface ca e ireal. Dar nu pentru mult timp. Amintirile ies la iveala. Te simti din ce in ce mai gol, mai pustiit. Ceva nu e in ordine. Ceva lipseste. Invelisul incepe sa se crape, sufletul tau incepe sa iasa din colivia in care l-ai inchis. Incepe sa ii simta si mai tare lipsa. Numele lui iti apare din nou pe buze. E parte din tine si asta nu mai poti ignora. Incetul cu incetul globul de minciuni dispare ca fumul de tigara...Doamne, cat iti e dor de el...
Desigur, putem sa ne incarcam timpul cu mii de alte lucruri nesemnificative. Nu ne lasam nici macar o pauza pentru ca astfel am avea putin timp sa ne gandim la el. Asa ca preferam sa ne ingropam sufletul in realitatea cotidiana decat sa il lasam prada propriei realitati. Ne ghidam inima dupa legi universale decat sa ii dam libertatea sa aiba propriile legi, desi stim ca e doar o iluzie. Niciodata nu vom putea coordona simtirile inimii in totalitate. Dar noaptea ne tradeaza mereu.

Noaptea stie prea bine ce ne dorim si ne ofera totul. Exact asa cum am vrea sa fie. Si dimineata te trezesti cu un zambet larg si fredonand un cantec vesel. Dar cand te uiti pe perna de langa tine nu e nimeni. E goala. Nu e nimeni in bucatarie care sa iti prepare micul dejun si apoi sa te trezeasca cu un sarut. Esti singur. Si te gandesti ce rost mai are toata epuizarea zilnica daca in final tot ajunge sa iti lipseasca atat de mult incat sa te doara. Dar o iei de la capat cu gandul ca poate azi o sa iti fie mai putin dor de el, desi stii ca fiecare zi ce trece nu face decat sa adanceasca urma lasata de el...

Dar oare are vreun rost sa ii marturisesti? Oricum cinci cuvinte nu inseamna nimic. Nu pot masura intensitatea a ceea ce simti. Asta se vede doar in privirea ta... Dar el e prea departe. Atat de departe de tine si totusi atat de aproape de inima ta.

Dar ce folos sa ii zici ceva? Daca primesti un raspuns sec? Ce te faci atunci? Te inchizi in tine, iti infranezi fiecare impuls de a-i spune, incerci sa iti domini instinctul...Nu vrei sa fii slaba. Cu atat mai putin sa ii pari lui slaba. Si rezisti...Rezisti...Rezisti...Dar in miezul noptii te trezesti cu telefonul in mana. Ii scrii mesaj. Astepti cu nerabdare raspunsul lui. Suna telefonul. O prietena. Inchizi repede. Mai suna o data. Nici de data asta nu e el. Primesti in sfarsit un mesaj scris in graba: „noapte buna!”. Te infurii. Iti juri ca nu o sa mai vorbesti cu el. Te certi pe tine insati pentru acel moment. Dar iti dai seama ca nu are nici un rost. Asta nu o sa te faca sa ii simti lipsa mai putin. Nimic nu te va face sa ii simti lipsa mai putin. Poate doar uitarea lui. Dar cum sa uiti ceva ce nu poate fi uitat? Cineva ce e acolo in fiecare gura de aer, in fiecare silaba rostita, in fiecare fir de par. Te-ai resemnat demult la gandul ca nu il vei putea uita. Si Doamne nici nu vrei sa il uiti.
Nici macar nu iti doresti cu adevarat sa scapi de dorul de el. Nu ai mai simtit niciodata in acest mod lipsa cuiva. Sunt momente in care iti doresti cu disperare sa ii auzi vocea fie si prin telefon. Ai o nevoie continuua sa il privesti in ochi. Sa ii simti respiratia.

Si te trezesti intrebandu-te: Oare el simte la fel? Sau macar ii e vreun pic dor de tine? Stii bine ca da. Ii e. Poate in aceasi masura ca si tie. Dar ai nevoie de o confirmare. Ai nevoie de cateva cuvinte care stii bine cat de nesemnificative sunt. Dar ai nevoie de ele. Chiar daca sufletul tau stie ca si el are nevoie de tine.

Si te intrebi. De ce e nevoie de atata dor? De atata suflet insangerat? De ce nu puteati fi unul langa celalalt? De ce nu ai putea sa te bucuri de prezenta lui zilnica? De ce nu ai putea fi langa el si numai sa ii dai o palma cand te enerveaza si el sa iti fure un sarut?

Dar poate e mai bine asa. Poate daca ati fi avut o sansa nu ai fi facut decat sa ii dai cu piciorul. Poate nu ai fi fost asa cum crede el. Poate nu ai fi fost suficient de buna pentru el. Poate nu ai fi fost in stare sa il faci fericit. Si te macina atat de mult gandul ca nu poti afla.

Nu iti ramane decat o intrebare care te chinuie. Te tortureaza. Oare si el simte la fel? Of...Daca ai putea sa te uiti in ochii lui si sa ii citesti sufletul...

Respectul pentru femei cel prost inteles

Ideea postului e pornita de la Roxana, care se intreba “de ce nu mai respecta barbatul femeia?“.

OK, ca barbatii nu respecta femeia stim, doar nu avem exemple care sa infirme teoria, dar acel “de ce” face toti banii.

Masculii forte, loviti in moalele fiintei lor de o intrebare atat de impertinenta au raspuns invariabil: “caoe, vezi, tu ai vrut egalitate, asa ca egalitate iti dau, ‘tu-ti pastele ma-tii de proasta”. Poate intr-o usoar alta forma, dar ideea ramane neschimbata: Egalitatea inseamna automat lipsa de respect si injurii adresate femeii.

Hmm, da? Asta ma face sa intreb, retoric, desigur: oare barbatii aia care vad egalitatea intre sexe ca scuza suprema pentru magarii au fost agresati copii fiind? Au fost alintati cu “fa, proasto”? Cineva si-a batut joc de ei sau de asteptarile lor in asa hal? Mai mult ca sigur, altfel nu s-ar exprima sau comporta asa.

Mi-e greu sa cred ca ne-am tampit dintr-o data cu totii si habar nu mai avem ce e ala respect. Sa ai respect pentru o persoana inseamna printre altele sa te comporti conform asteptarilor sale, conform cerintelor sale.

Ce dispretuiesc barbatii (luam o chestie la intamplare): sa fie mangaiati pe fund de catre alti barbati. Ce dispretuiesc femeile (nu luat la intamplare, ci in primul rand): sa fie injurate. Daca barbatii se respecta intre ei si-si indeplinesc reciproc dorinte d’astea simple, de ce nu ar putea respecta si dorintele femeilor, care in definitiv nici nu sunt prea multe, daca stam sa le comparam, tot respect s-ar numi si nu ar leza nimanui din barbatie.

Dar nu, barbatii se simt mai barbati daca injura femeile si le dispretuiesc. Injuriile intre barbati sunt un nimic fata de injuriile unui barbat adresate unei femei.

Sincer, barbatii care nu stiu sa se comporte cu o femeie sunt mai rai decat femeile de care rad in bancurile misogine pe care le spun. Barbatii aia nu sunt prosti, sunt fix “proaste”.

eu nu mai plang

Se spune ca n-a murit nimeni din dragoste. Sau din lipsa ei. Eu nu cred asta. Cred ca durerea pe care ti-o da iubirea, sau mai grav, lipsa ei, este una dintre cele mai insuportabile dureri posibile. Poti sa te anestezieze si sa te spintece pe bucatele, chiar si sa iti scoata inima din piept si tu sa nu simti nicio durere, dar oricate anestezii ai face, oricate medicamente ai lua, daca te doare sufletul, simti in fiecare bucatica din corp.

Am plecat de la birou cu o durere acuta Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de ajuns acasa.

mergeam cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu imi vada ochii inlacrimati . Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprinsa si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa mergi cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!

Si m-a trosnit si mai tare plansul. Nu mai plange scumpo, esti tot ce si-ar dori un barbat, esti tot ce imi doresc si eu, si tu pierzi timpul cu toti prostii! E pacat de ochii aia sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza un prost.

De cativa ani un singur om m-a facut sa plang. De asta plang. Pentru ca trec prin viata fara sa mai simt. Ce rezolv ca am parte de senzatii tari atunci cand iubirea mi-e interzisa, daca acum cand poate fi a mea, bat in retragere??! Stii... eu cred ca nu mai am suflet.

Ba ai. Dar e in pauza sufletul tau, scumpa mea. L-ai epuizat, ai iubit pana l-ai terminat. Si acum se incarca si el. Nu mai plange. Hai bem un suc? Ne descarcam nervii?

Nu pot. Am o intalnire.

Si te duci plansa?

Nu. Nu mai am suflet. O sa imi sterg lacrimile si zambetul meu stralucitor o sa le distraga atentia de la ochii mei tristi si de la buzele mele uscate. Nu vrei sa ne intalnim diseara?

Nu. Nu pot fi scaparea ta de fiecare data cand ti-e frica. Te iubesc, enorm chiar, dar nu pot sa te sarut si sa stiu ca esti a mea doar pentru 5 minute.

Doar 5 minute!? Ai dreptate iubire... pentru 5 minute, nici nu ma dau jos din masina!

Te iubesc nebunoooo sa ai o zi superba! Si nu mai plange!

Nu mai plang. Si chiar nu am mai plans. Mi-am sters lacrimile si mi-am retusat machiajul. Mi-am exersat zambetul fals si fatal in oglinda si am coborat.

Buna seara. pentru inceput...

Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang, pentru ca rimelul imi afecteaza ochii. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...

"Dineu cu prosti"

...este piesa de teatru pe care am vazut-o aseara la National in regia lui Ion Caramitru (si el in sala ca spectator ).Este o comedie in care Hoartiu Malaiele (si restul actorilor) valorifica la maxim textul lui Francis Veber....text care ne prezinta o micuta poveste a unor prieteni destul de cinici si aroganti incat sa-si permita ideea unui concurs saptamanal....o cina la care fiecare participant sa isi aduca"prostul"lui..... E o competitie acerba pentru ca "prostul" aproape perfect e destul de greu de gasit....si asta face lucrurile si mai palpitante....De data aceasta unul dintre participatii la cina este retinut acasa din cauza unei probleme de sanatate si confruntarea cu "prostul" lui are loc fara aportul grupului de prieteni.... Situatii hazoase....multe si absolut minunat conturate de catre actori....concluzia? Ca si in viata ajungi sa te intrebi....cine este,cu adevarat,prostul?Mergeti sa aplaudati si voi spectacolul....Bravo!!

"Dineu cu prosti"

...este piesa de teatru pe care am vazut-o aseara la National in regia lui Ion Caramitru (si el in sala ca spectator ).Este o comedie in care Hoartiu Malaiele (si restul actorilor) valorifica la maxim textul lui Francis Veber....text care ne prezinta o micuta poveste a unor prieteni destul de cinici si aroganti incat sa-si permita ideea unui concurs saptamanal....o cina la care fiecare participant sa isi aduca"prostul"lui..... E o competitie acerba pentru ca "prostul" aproape perfect e destul de greu de gasit....si asta face lucrurile si mai palpitante....De data aceasta unul dintre participatii la cina este retinut acasa din cauza unei probleme de sanatate si confruntarea cu "prostul" lui are loc fara aportul grupului de prieteni.... Situatii hazoase....multe si absolut minunat conturate de catre actori....concluzia? Ca si in viata ajungi sa te intrebi....cine este,cu adevarat,prostul?Mergeti sa aplaudati si voi spectacolul....Bravo!!

Banii nu pot cumpara dragostea, dar o pot face sa dispara

Ai simtit vreodata ca barbatul de langa tine te poate vinde oricand la orice colt pentru o suma de bani?....nu vorbim despre proxenti,vorbim despre oameni a caror sete de bani e mult mai ampla decat orice sentiment ar putea natura umana sa ii ofere,ei bine...am am simtit asta si ma usturat
m am lovit de o relatie de 10 ani de zile,in care juram ca omul ma iubeste,ca banii sunt o problema dar nu una atat de mare,atat timp cat nici eu nici el nu ii aveam lucrurile se astern calm,numai ca.......nu ma vandut pentru bani ,mi a vabdut sentimentele pentru femei care ii ofereau distractie

Cum sa fii amanta naiva si perfecta a unui barbat casatorit

Secretele amantei perfecte? Sunt cateva, nu multe. Din auzite, din probarea ei de catre altele, din imitatie, din experimentare, din exagerare, din stirile de la ora 5, de la emisiunile cu audienta maxima, din ziarele pline ochi cu pataniile lui nea Ion si tanti Jani, aproape oricine in afara de amanta in sine ti le poate spune. Pana si eu. Am citit si rascitit despre amante nesimtite si bieti barbati nevinovati, soti exemplari si tati model care cad cu usurinta in plase tesute mai ceva ca in telenovele de cate o usuratica cu obraz gros si buzunar subtire. Aprob, nu comentez. Barbatii sunt toante si femeile magari. Ce construieste si deconstruieste omul cu mana lui, toti ceilalti pot sa critice. Cum te comporti, asa esti judecat sau, in cazuri mai grele, tras la raspundere. Pentru cele care se gandesc ca a fi amanta unui barbat insurat este un lucru incitant, meritand a fi incercat pentru senzatiile inedite, nu am nicio noutate. Nu este.

Sa revenim la stana noastra. Cum sa fii amanta perfecta a unui barbat casatorit, prada mult ravnita a oricarui barbat ce are o alta femeie-prada acasa? In primul rand, tu amanta trebuie sa inchizi ochii cand el te insala cu sotia. In al doilea rand, trebuie sa fii naiva si prostuta rau sa crezi ca nu te intereseaza statutul sau civil si sa vezi ploaie de stele si ninsoare cu flori in locul unei priviri care evita sa-ti dea un raspuns ferm sau o confesiune cat de cat sincera. In al treilea rand, trebuie sa fii cu mult prea tolomaca si sa te consolezi cu faptul ca daca nu aflai (ca e casatorit bineinteles!), tot amanta ramaneai.

Sunt cateva tipuri de amante: amanta de profesie, amanta din prostie si credulitate, amanta care invoca iubirea si sustine ca e oarba din cauza ei, amanta care blestema destinul si felul in care acesta s-a jucat cu imprejurarile, amanta care tace si accepta, amanta fericita cu tot cu nefericirea adusa de acest statut, amanta care plange in orice colt neplans de strada visand ca o sa ajunga odata si odata sotie.

Una peste altele, pentru o parte din aceste categorii de amante, mai exista si alte cateva mici secrete. Total insignifiante... si le poti sari mai gratios ca o gazela sau ocoli mai ceva ca o nevasta. In ordine absolut aleatorie, acestea ar cam fi: sa nu iti pese de spumele si aversiunile lumii, sa fii fidela celui care nu iti este fidel nici macar cu gandul, ever sa nu vrei sa stii mai multe despre el decat ceea ce domnia sa vrea sa iti ofere, sa comiti orice pacat exceptand pe cel al curiozitatii si al tragerii de limba, sa fii de doua ori mai deschisa experientelor sexuale, tandreturilor sau lipsei lor decat nevasta, de trei ori mai odihnita decat aceasta ca sa-i asculti problemele, zambitoare nu 24 de ore din 24, dar 60 de minute din ora pe care si-o petrece cu tine, sa ai de patru ori mai mult timp sa te faci frumoasa, sa nu uiti sa torni picatura de parfum, sa vizitezi saloanele de infrumusetare daca nu zilnic, atunci o data la sapte zile, sa nu treci peste cremuitul si epilatul pielii nici in zilele tale cele mai proaste si lipsite de chef, sa iei de buna tot ceea ce ti spune, sa fii usuratica cu el, dar in banca ta si rezervata cu altii, sa fii matura ca nu are in niciun caz nevoie de copilarisme si isterii (pe astea i le ofera familia), sa joci bine jocul inocentei care il vede pe Fat-Frumos in lupul cel rau, sa te obisnuiesti cu ideea ca aventura voastra se intampla intotdeauna numai si numai din vina ta, niciodata a lui.

« This may hurt alittle, but it`s something you`ll get used to... »

…Mai mult, si totodata mai putin decat m-ai iubit tu pe mine.

Nu o sa uit niciodata ziua in care ti-am spus adevarul. Ziua in care mi-am luat imaginea de perfectiune din mintea ta si am rupt-o in bucati. Ah, nu mi-am dat niciodata seama cat de mult te-am ranit!

Cat ai incercat sa uiti acea zi… dar m-ai pedepsit pentru ea de atatea ori. Nu am vrut sa vad niciodata durerea ce ti-o provocam, si cat de bine o ascundeai adanc in tine. Ah, dragul meu, dar idealul tau feminin este atat de gresit! Iar eu seman atat de mult cu el.

Ma intreb: ce simteai cand te atingeam? Cum reuseai sa ascunzi atat de bine durerea? Si cat de bine reuseam sa port masca inocentei, sa te sarut si sa pretind ca totul este OK!

Cand te uitai in ochii mei si-mi prindeai capul in maini, cand buzele tale apasau puternic pe ale mele, cand lasam sa-mi scape un geamat de placere… Aceea era clipa in care iti simteam cel mai puternic pasiunea, si clipa in care, cu timpul, am inceput sa-ti simt ura.

Iubire si ura… Sex si razboi. Am jucat amandoi acest joc atat de mult pana ce, inevitabil, amandoi am pierdut…

Dar jocul nu s-a terminat inca.

ASA CUM A FOST

Asa cum a fost nu o sa mai fie niciodata,nici aerul nu il mai respir la fel,nici tiagara pe care o fumez nu mai are acelas gust,...nici muzica nu mai suna cum suna....nici un sarut nu mai e ca al tau si nici un corp nu mai emana caldura ta...

Asa cum a fost nu o sa mai fie niciodata pentru ca atunci eram copii,eram lipsiti de griji si nu descoperisem viata,nu desscoperisem dragostea nu descoperisem cum e sa fii aceeasi persoana cu cel de langa tine,nu stiam c,ce inseamna o relatie,ce inseamna sa plangi de dor ce inseamna sa tanjesti ce inseamna sa....iti lipseasca o singura persoana ...

Multe au trecut le-am lasat in urma ,ani multi ani care nu se mai intorc ,ani frumosi clipe si sentimente greu de definit...dar singurul lucru pe care nu il poti lasa in urma e povestea..povestea noastra

Am fost amandoi personaje principale in aceasta poveste poate amandoi am iubit la fel poate de loc..poate unul mai mult ca altul sau poate nici unul nu am stiut ce inseamna sa iubesti...pana cand nu am mai avut pe cine iubii,pana cand unul din noi sa pierdut si atunci..atunci a venit golul din stomac si nodul din gat frigul si frica de a nu pierde persoana pt care simti ceva..dar nu stii inca ce ...un gol o durere

Am ghicit ca era dragoste desii amandoi am vb de ea fara sa o cunosteem cu adevarat dar cand nici unul nu recunoaste cand nici unul nu lupta ...totul se sfarseste ,se uita se pierde in timp

Oare nu e pacat sa pierzi in timp atatia ani de dragoste,o copilarie impreuna,o maturizare impreuna,aproape un deceniu petrecut langa omul drag......NU TE MAI VREAU....egoismul tradat de vb tale ..oare tu stii ce ai spus?oare ai gandit aceste vb?te-ai gandit cum va fi fara mine?orice persoana are rolul ei in viata alteia iar tu ai ales acum sa iti fiu o trecere neinteresanta prin viata ta,un personaj sters in amintirea ta....si totusi oare vb tale erau reale?oare chiar simteai ce spuneai?As fi naiva sa spun ca nu.....dar tu ce spui?Ai recunoscut ca nu ma mai iubesti ..nu am crezut...mi-ai spus ca nu ma mai vrei ..nu am crezut ...am luptat ,am tras si am sperat,te-am cautat,te-am rugat ,ba chiar am vrut sa renunt la viata mea pt a ramane linistit stiind ca eu nu voi renunta niciodata pentru ca nu pot...inca nu iti pot da drumul desii Doamne cat imi doresc....

Dar tu nu gandesti asa..tu vrei liniste,linistea ta....fara mine

Vreau sa te uit dar nu ma lasi vreau sa dispar dar nu ma lasi vreau sa iubesc din nou dar nu ma lasi vreau o viata fara tine dar nu m-ai invatat sa o am....

Te vreau inapoi dar nu se poate....asa cum a fost nu va mai fii niciodata..poate intr-o alta viata cand ma vei primii....

LA MULTI ANI

Ziua ta trebuie sa fi fost speciala, dar nu am indraznit sa aflu, nu m-am incumetat sa-ti aud entuziasmul si multumirea din voce. Nu mi-ai lasat ocazia sa imi revars cuvintele, nu ai mai avut rabdare sa-mi vezi ochii cum din ei curge incet, pe doi obraji mai fara viata ca niciodata, sinceritatea cea mai adevarata din lume. Ai refuzat sa-mi simti zambetul cum iti promitea sa-ti alunge tristetile si sa indeparteze greutatile pana la aniversarea urmatoare. De ziua ta, nu ai vrut sa fii fericit cu mine, iubitule.
Nu de ziua mea m-am simtit singura chiar daca eram pierduta, iubitule. Nu de ziua mea am plans, am blestemat si mi-am blestemat blestemele. Nu de ziua mea, m-au zguduit emotiile, m-au incercat suspinele si m-au luat valurile pe sus, ele incercand prosteste sa-mi impuna sa nu mai respir iubire si eu incercand inutil sa le impun sa nu mai se miste. Nu de ziua mea au uitat sa se retraga ca sa ma coboare.. Ci de ziua ta, de care mi-am amintit astazi, care a fost atunci. De ziua ta mi-a intrat din nou in sange dorul de zvacnetul dragostei adevarate. Si eu am vrut doar apa...
Ziua mea a fost goala fara tine, umpluta doar pe jumatate, plina doar pe trei sferturi. A trecut mai repede decat am asteptat sa treaca, am imbatranit cu un an fara ca sa intineresc cu nici macar o zi. O zi ca oricare alta, pe care am vrut-o speciala.
Nici ziua mea de nastere nu a fost o zi aidoma celei de ieri, semanand celei de azi sau aducand-o pe cea de maine. De ziua mea mi-am revazut cicatricile, mi-am dat seama ca nu e nimeni care sa le estetizeze pentru totdeauna. Unele sunt hidoase, unele frumoase in hidosenia lor, altele acceptabile si vindecabile in constanta cu care revin de fiecare data. Unele nu s-au inchis nici pana acum. Pe unele le dau uitarii doar de ziua mea. . Atunci cand imi dau seama ca niciodata nu o sa te opresti sa le vezi si sa le intelegi. Nici chiar tu... Cel care le-ai produs, cel care ar fi trebuit sa vindece ce a vatamat.
De ziua mea, mi-am numarat prietenii, le-am asteptat cadourile, le-am primit din suflet urarile, ne-am potolit impreuna visurile cu sampanie si fursecuri, ne-am ametit gandurile cu vorbe bune si vin rosu, ne-am admirat stralucirile, am uitat obligatiile si am aflat ca stiu inca sa numar minutele si secundele si sa astept viitorul. Si s-a sfarsit si ziua mea. Am descarcat pozele, mi-am pus bine amintirile, le-am multumit prietenilor ca au simtit ca trebuie sa fie parte din ele
Iar De ziua ta... nu stiu cum a fost exact. Si iti spun EU TIE "La Multi Ani", iubitule, chiar daca nu ma auzi, chiar daca nu iti pasa, chiar daca nu o sa-ti mai spun de acum inainte. Si nici nu urasc, nici nu blestem, nici nu condamn, nici nu uit, nici nu simt si nici nu vreau sa mai imi pese. LA MULTI ANI, iubitule, si fericire cu cea care ti-o aduce! Adio...

Invata sa traiesti!

Poate ca ai vrea sa invat sa traiesc fara amintirile cu tine sau fara iubire, fara prieteni, fara plimbarile nebune sub clar de luna, fara o carte buna si fara sa respir. Dar vezi tu, chiar si stiind ca nimic nu e imposibil il iau pe "Nu pot" intr-o imbratisare precum prinsoarea unui lant si-ti sugrum libertatea.

As putea sa invat sa traiesc fara tine, dar asta ar dura mii de ani. Cum as putea sa merg pe strazile pe care mergeam doar noi si sa ma prefac ca nu ai existat vreodata? Sau cum as mai fi in stare sa dorm in acelasi pat? Sau poate ca am uitat filmele pe care le priveam doar noi in doi.

Poate ca ai vrea sa invat sa traiesc fara amintirile cu tine sau fara iubire, fara prieteni, fara plimbarile nebune sub clar de luna, fara o carte buna si fara sa respir. Dar vezi tu, chiar si stiind ca nimic nu e imposibil il iau pe "Nu pot" intr-o imbratisare precum prinsoarea unui lant si-ti sugrum libertatea.

Iubirea mea...o clpia fara tine e o eternitate...parca timpul

sta in loc si nimic nu se mai intampla fara tine...totul e trist...fara zgomot...nu se mai aude decat vantul si bataile inimiii mele...te iubesc...fara tine totul e pustiu...imi lipseste atingerea ta,zambetul tau,vocea ta....sarutarile tale...sufletul mi-e gol fara tine,atingerile tale de pe trupul meu s-au sters,sunt ca o carte goala...fara randuri...in aer simt parfumul tau,perna pastreaza si acum

formele tale dar tu nu mai esti aici....nu ma mai trezesc cu zambetul tau,nu mai simt rasuflarea ta,nu te mai simt...
Nu mai esti langa mine,traiesc singura intr-o casa

goala,pustie,fara tine...lucrurile tale au ramas neatinseastrand iluzia ca ai fi aici dar nu...
Inca iti mai simt sarutul pe buze,inca iti mai simt respiratia dar nu esti aici....tanjesc dupa dragostea ta,dupa prezenta ta,as vrea sa fi aici sa umpli golul din suflet ce ma sfasie acum...mi-ai luat visele,dragostea,speranta...odata cu tine ai luat tot...lumea mea s-a prabusit ca un castel de nisip fara tine....
Sunt ca o scoica pe fundul marii...sunt singura...fara iubirea ta nu pot sa mai rezist...o clipa fara tine e o eternitate....nu mai stiu sa traiesc,sa respir fara tine...te iubesc!
Mi-ai luat dragostea,ratiunea....m-ai adus la nebunie...te iubesc!
Vin-o...nu ma lasa aici la capatul lumii....nu ma lasa singura,nu lasa ca dragostea noastra sa se stinga....nu lasa ca anii grei sa se asterne peste noi ca o tacere....vin-o...reda-mi visul...reda-mi viata....lasa-ma sa zbor...sa plutesc....caci fara tine nu pot respira,nu pot trai...vin-o!!!
Vin-o si fa iar ca dragostea ta sa ma invie...te iubesc...
Vin-o si invata-ma sa zbor!!!...vin-o...

As putea invata sa traiesc cu asta, cu sau fara Dumnezeu, fara sufletul meu, fara parfum si fara urma de magie 1000 de ani dar nu fara tine.

Ai putea sa-mi iei cerul plin de astri si ochii caprui pe care i-am iubit sau primul rasarit sau amintirea timpului cand te-am iubit.

Ai putea sa-mi iei aerul sau mai bine mi-ai inveli trupul in punga pentru vidat.

Ai putea sa-mi iei tot ca sa ma inveti sa traiesc fara a ma lega de tot ceea ce e in jurul meu, dar prefer sa-mi scoti ochii ca sa nu vad cum oamenii se distrug prin autocunoastere.

Taie-mi nasul ca sa pastrez proaspat mirosul de citrice si iasomie si lemn de cedru, smulge-mi buzele ca sa pot refuza sarutul sufletului, mangaie-mi urechile si sopteste-mi: "Invata sa traiesti!".

am invatat

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul...depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede.
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

Il vreau inapoi!

Aceasta poveste este pentru noi toate care suspinam dupa EL, care speram intr-o minune si care visam la ziua cand el se va intoarce, schimbat, in bratele noastre. Se spune ca iti poti depasi teama de apa numai aruncandu-te in adancuri. Eu am descoperit ca ma pot vindeca in felul acesta de o iubire care ma imbolnavea.

L-am iubit...M-a tradat...L-am lasat fara să ma uit in urma. Am trecut cu bine peste noptile nedormite si gandurile negre. Peste zilele in care plangeam ca l-am alungat din viata mea sub impulsul orgoliului meu de femeie ranita. Cand imi juram ca il vreau 100% pentru mine sau deloc.

Privita din afara, viata mea pare fericita....sunt inconjurata de prieteni, la job merge mai bine ca niciodata, mi-am planificat un super concediu si nu mai ramane decat sa gasesc costumul de baie potrivit, cu cateva numere mai mic ca anul trecut, care sa imi complimenteze noua silueta.

Nu duc lipsa de atentie si invitatii din partea barbatilor. Am o placere sadica in a ma simti dorita si a nu acord niciodata o a treia intalnire. Va aparea si un nou prieten... nu ma grabesc... simt ca am tot timpul din lume. Doar fantezii cu noi doi de odinioara ma mai bantuie... si imi tresare inima cand aud o melodie ce imi aminteste de el . Atat. In rest mor in interior in fiecare zi cate putin.

in timp ce ma intorceam spre casa mi-am dat seama ca aceasta seara era exact ce aveam nevoie ca sa merg inainte. Nu mai exista acel “ce ar fi fost daca?” Ar fi fost rau! Bunica avea dreptate. “Cui pe cui se scoate maica!.” Ca sa il las in urma nu aveam nevoie decat de....el. In carne si oase....asa cum e de fapt...nu cum se oglindea in ochii mei verzi de fata naiva. Brusc noptile au devenit frumoase....barbatul cu care ma intalneam a devenit mai interesant si fanteziile cu el, ex-ul, au disparut cu desavarsire.

\....inima se incapataneaza sa bata in parametrii normali. Nu imi vine sa cred ca au fost suficiente 4 ore ca sa ma vindec de 2 luni de chin. Ii multumesc in gand pentru acea seara. In fond este doar un om obisnuit, ca toti ceilalti. Trebuia doar sa ma conving de asta.

Cimitirul vesel al fostelor iubiri

Intr-un loc secret, departe de privirea curiosilor si ascuns curiozitatii intrusilor, se afla un loc ciudat, poate locul locul cel mai ciudat din lume, locul in care nu cad razele soarelui, nu adie vantul, nu patrund zambetele, nu se aude niciun cantec, oamenii par ca uita tot ceea ce a fost frumos si nu-si mai amintesc nimic de bine. E suit intr-un varf de cladire inalta, cea mai inalta, astfel incat nimeni, cu exceptia celor care se cred indreptatiti sa patrunda in spatiul magic, sa nu aiba acces la el. Toti cei care au iubit vreodata cu adevarat vin destul de rar aici sa se inchine pietrelor cioplite, dar cand vin, uita sa mai plece.

Cei care au iubit nu vin niciodata neinsotiti. Dar nici nu aduc flori, zambete si voie buna. Vin insotiti de regrete si remuscari si se intorc de fiecare data in lumea lor nu cu inima mai plina, ci mai goala, mai pustiita decat atunci cand s-au intors. Au privirile fixate spre inapoi si nu indraznesc sa priveasca intru totul inainte. Orele de vizita nu sunt niciodata regulate. Intervalele si momentele vizitelor te iau intotdeaua prin surprindere. In inima au resturi triste ramase una cate una de la fiecare iubire apusa. Se aude un zumzet incet... sunt tot ei, aceiasi oameni care au iubit odata, inganand incetisor balada fermecata a lui “cum ar fi fost daca...”. De fiecare data cantecul e mai nepamantean, are in mod inexplicabil alte versuri, mai inspaimantatoare, mai fanteziste...

Pe pietrele funerare sunt inscriptionate una dupa alta durerile si nemultumirile, insa majoritatea celor care vin ar dori sa vada alaturi un numar de telefon, o adresa de mail recenta spre care sa isi trimita plangerile si dorurile nevindecate. Jalea este muta, intensa, de durata mai scurta sau mai lunga. In aer pluteste de fiecare data aroma de parfum tare, parfumul in care se scalda iubirea respectiva. Sa va spun care sunt gandurile celor care patrund in in acest spatiu? “De ce”?.... Este cel mai apasator si dureros gand. “Oare am facut tot ce s-a putut?”... cel mai chinuitor. “Oare o sa mai iubesc vreodata”? Cel care te cutremura... te ravaseste pana in maduva oaselor.

Unii il confunda cu o casa bantuita in care se plimba de colo colo stafia unui 23 aprilie - ziua in care l-ai cunoscut prima oara, amintirea unei ploi marunte de primavara – ploua marunt si nesuferit cand v-ati luat adio, un pulover fabricat dintr-un material special care nu se calca niciodata – stii tu cel mai bine principiul care a stat la baza cumpararii lui, o rama foto rupta in doua si apoi lipita la loc cu banda adeziva. Este insa un cimitir. Fiecare mormant si ridicatura de pamant sunt considerate a fi sfinte, mai frumoase decat toate cele care or sa-i urmeze dupa, mai frumoase decat toate sufletele vii din viata reala. Cu putine exceptii, mai toti il vizitam cu ochii in lacrimi, cu regrete in suflet, cu urme de tristete, cu amintiri deloc apuse. In acest cimitir ghinion si Dumnezeu sunt invocati cei mai des. Dar Dumnezeu nu a dormit niciodata in asternuturle tale. Ghinionul, ca si norocul, sunt aleatorii. Acest cimitir ar trebui sa fie vesel. Nu amintirile si umbrele fostelor iubiri ar trebui sa fie eterne, ci recunostinta.... Recunostinta eterna fostelor iubiri. Iar despre mortii frumosi care ne-au facut viata frumoasa si ne-au inflorat chipurile odinioara sa se vorbeasca numai de bine!